Mic calendar de târguri de carte

BOOKFEST


Cea de-a cincea ediţie a târgului de carte Bookfest se va desfăşura între 9 şi 13 iunie 2010. La fel ca în 2009, târgul va fi găzduit de Romexpo în pavilioanele 13, 14, 15, 16 şi 17, intrarea fiind liberă. Păstrând tradiţia, pe lângă manifestările dedicate evenimentelor editoriale, Bookfest va găzdui concerte şi proiecţii de film, TIFF la Bookfest" continuând şi în acest an.
Ediţia 2010 vine cu o noutate: invitatul special al Salonului de Carte este Spania. O mulţime de lansări şi autori spanioli vor întregi lista de evenimente la care publicul vizitator s-a obişnuit să ia parte an de an, în spaţiile special amenajate.

TÂRGUL EDUCAŢIONAL BUCUREŞTI

Evenimentul va avea loc între 22-24 octombrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti,  şi va cuprinde:
1. expoziţia de mijloace si materiale didactice, table interactive, soft educaţional, oferte pentru profesori, directori, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ de la nivel preşcolar până la nivel universitar şi, nu în ultimul rând, pentru părinţi;
2. conferinţe si prezentări de produse didactice, concursuri cu premii, toate respectând tematica evenimentului.

GAUDEAMUS

Anul acesta, Gaudeamus se desfăşoară între 19-23 noiembrie, în cadrul Romexpo. După cum se ştie, Gaudeamus este unul dintre cele mai mari evenimente care se organizează în fiecare an în acest pavilion.
În plus, proiectul Caravana GAUDEAMUS cuprinde, şi el, o serie de manifestări expoziţionale organizate în principalele centre universitare din ţară. Este vorba de patru târguri organizate la Craiova, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa-Mamaia. Cel din Craiova a fost în februarie. Celelalte sunt programate astfel:


1. 14-18 aprilie: Gaudeamus Cluj-Napoca, ediţia a XI-a, Piaţa Unirii-Matei Corvin
2. 5-9 mai: Gaudeamus Timişoara, ediţia a VI-a, Piaţa Unirii
3. 18-22 august: Gaudeamus Mamaia, a doua ediţie