La plimbare prin spaţiul virtual: printre bloguri şi cărţi

În ziua de azi, există un vădit melanj între tot ceea ce înseamnă material şi virtual, un amestec atât de închegat, încât de-abia mai putem diferenţia aceste două noţiuni, real şi virtual. Deşi, în fond, ele sunt total opuse, linia dintre virtual şi real devine din ce în ce mai subţire. „Trăim într-o lume care tinde să devină digitală“, spune Nicholas Negroponte în Being Digital; trăim într-o lume în care putem experimenta aproape totul în varianta simulată a realităţii virtuale: facem cumparături on-line, ne plătim facturile on-line, lucrăm on-line, comunicăm on-line, călatorim on-line etc. În aceste condiţii, putem vorbi despre o cultură a realităţii virtuale, o cultură aflată în plină dezvoltare. Mediul on-line creează adevărate comportamente de viaţă. Şi aici merită menţionate noile forme de comunicare: chatul, blogul, reţelele de socializare.

Perfecţiunea tehnică seduce, spune Baudrillard într-una dintre cărţile lui memorabile, On Seduction. Bazate pe fascinaţia oamenilor pentru tehnologie şi viteză comunicaţională, blogurile sunt o expresie a nevoii de a pune accentul pe nou. Potrivit studiului New Media in South East Europe (semnat de Orlin Spassov şi Christa Todorov), dezvoltarea noilor forme de informare în masă s-a realizat diferit în ţările care au trăit experienţa izolantă a comunismului, unde singura funcţie a mass-mediei a fost, în perioada respectivă, cea propagandistă. Din studii reiese că, în România, rata de penetrare a internetului creşte exponenţial în fiecare an. Iulian Comănescu constată că, la noi, blogurile au apărut târziu, fiind încă de la bun început mai serioase şi profesioniste, deci trecând peste faza de dezordine şi pionierat.

În esenţă, blogul este un jurnal de web (adică un web log, ca să fie mai clar de unde îi vine numele). Datorită efectului de ecou specific realităţii virtuale, blogul şi-a depăşit statutul de jurnal personal, devenind o platformă de transmitere a informaţiilor din diverse domenii (vezi Bookblog.ro, premiat pentru cel mai bun blog cultural). Această evoluţie a blogului a dat naştere chiar şi unui concept nou, blogfi – adică blog fiction –, desemnând scrierea ficţională pe blog. Este vorba, de fapt, de un fals blog: autorul creează un personaj fictiv, îi inventează o poveste şi o răspândeşte printre bloggeri. El poate să-şi demaşte intenţia sau nu. Acesta este cazul celebrei Belle de Jour, o presupusă prostituată londoneză care-şi povesteşte aventurile într-un jurnal on-line. Blogul ei a avut un succes enorm şi a sfârşit prin a se transforma într-o carte, Aventurile intime ale unei prostituate de lux londoneze, care a stârnit, chiar înainte de lansare, un interes deosebit din partea publicului. Nimeni n-a elucidat în mod oficial dilema cititorului: este sau nu vorba de blogul unei prostituate?

Lumea virtuală se extinde asupra celei reale. Drept urmare, articolele de pe un blog pot fi transformate în adevărate produse editoriale. Blogfi-ul poate fi considerat o metaficţiune postmodernă, un discurs care înglobează mai multe medii şi care lărgeşte posibilitatea de interconectare a publicului cititor. Spre deosebire de situaţia cărţii – care este un obiect de sine stătător, cumva discret –, pe un blog ficţional prezumtivul autor poate interveni în existenţa cititorilor, comentând pe blogurile lor, interacţionând cu ei, răspunzându-le la întrebări, bucurându-se de reacţia lor permanentă şi cunoscându-le preferinţele literare, în funcţie de care poate modifica traseul narativ al scrierii ficţionale.

Avem şi noi un caz elocvent de mesaj electronic care a ajuns în tipar. Este vorba de RealK, scrierea lui Dragoş Bucurenci, care a profitat de caracterul experimental al blogurilor, specific, cel puţin, spaţiului românesc. Autorul a publicat lucrarea mai întâi pe internet, apoi în formă tipărită, la Editura Polirom.

Dacă, la început, blogurile au fost numai nişte jurnale personale, acum se împart în două categorii principale. Prima rămâne categoria blogurilor cu aspect personal, o formă de blogging foarte răspândită, dar dominată de anonimatul autorului. A doua categorie este cea a blogurilor tematice. Aici, autorul scrie despre diverse lucruri dintr-un domeniu pe care-l stăpâneşte bine şi menţine legătura cu oameni care au interese similare. Totuşi chiar şi blogurile tematice au o notă personală. Subsumate acestei categorii, blogurile corporatiste şi-au făcut şi ele simţită apariţia în spaţiul virtual. Cu condiţia să nu fie scrise în limbajul de lemn al PR-ului, blogurile de corporaţie reprezintă o modalitate bună de a lua pulsul pieţei şi de a „umaniza“ afacerile.

Cu ceva timp în urmă, la noi s-a extins fenomenul blogurilor de carte. Astăzi, putem vorbi chiar şi despre bloguri de editură, acestea facilitând promovarea produselor şi evenimentelor editoriale, precum şi interacţiunea directă a editurilor cu cititorii şi cumpărătorii de carte. Bogate în informaţii de specialitate, actualizare, de regulă, cu conştiinciozitate, având un limbaj mai mult sau mai puţin normat,  cu diacritice sau nu, blogurile editoriale au devenit un vehicul foarte important de informare a publicului-ţintă. Conştiente de amploarea pe care o ia mediul on-line şi la noi, Nemira, Curtea Veche, Leda, ART, TREI, Tritonic, Litera şi multe alte edituri autohtone şi-au făcut bloguri. Diferite ca design şi complexitate informaţională, toate aceste „jurnale“ editoriale au avut ca prim scop marketingul editorial şi fidelizarea publicului. Cum era de aşteptat, mai toate au devenit, în timp, platforme interactive pe care sunt publicate recenzii şi sunt lansate concursuri, promoţii sau oferte speciale de carte. În general, complexitatea informaţiei de pe blogurile editoriale denotă prezenţa activă a editurii pe internet, prin care  aceasta încearcă să asigure un grad sporit de transparenţă şi să atragă un număr cât mai mare de vizitatori.

În încercarea de a crea o atmosferă virtuală relaxantă, unele dintre editurile autohtone ne întâmpină pe bloguri într-un mod amical, definindu-şi astfel misiunea pe respectiva platformă virtuală: „O sa vorbim deschis, relaxat despre carte, artsy fartsy stuff, barfe din industrie. Totul dintr-o perspectiva personala, scrise de Smarande si Roxane […]“ (Prezentarea îi aparţine Editurii Curtea Veche; la fel şi lipsa diacriticelor, din păcate. Am remarcat, cu tristeţe, că acest fapt este prezent şi pe alte bloguri editoriale.) Dar mai bine să lăsăm supărarea şi să mai vedem o prezentare prietenoasă: „Ne facem blog. Noi, ăştia de la TREI. […] Să bârfim discutăm – la un ceai sau o ţigară – despre cărţile care vă plac, despre lecturile care vă fac nopţile albe, despre ce se mai întâmplă prin târg [...].“

Rolul blogurilor de editură este acela de a stabili o relaţie mai apropiată între editură şi cititori, aceste platforme facilitând publicarea unor informaţii diverse legate de activităţile pe care le desfăşoară editura atât în mediul real (lansări de carte, participare la târguri, promoţii), cât şi în cel virtual (prezenţa pe Facebook, Twitter, Scribd). Pentru iubitorii de carte, blogurile editoriale sunt vii şi antrenante. Sunt spaţii prin care editurile ne stârnesc şi ne întreţin interesul pentru lectură şi pentru piaţa cărţii. Sunt „jurnale“ în care ne povestesc diverse experienţe cărturăreşti sau ne împărtăşesc secrete din culisele realizării/lansării unei cărţi. Aceste bloguri sunt locurile în care cortina rigidă dintre public şi editură cade. Asta a făcut blogul (internetul), în mare. Ne-a oferit prilejul accesibilităţii. Uneori, această accesibilitate este preţioasă şi pozitivă. Blogul editorial (şi cel de carte) ne aduce mai aproape de carte. Iar cartea se apropie din ce în mai mult de public prin platformele de e-book pe care le-au lansat sau le lansează editurile noastre. Primul loc din care aflăm despre existenţa acestora sunt... blogurile editoriale, desigur – semn că informaţia curge şi este adusă la zi, semn că cititorul/publicul/vizitatorul este important. Aşa că, dacă vrem să ţinem pasul cu cartea, e bine să ţinem pasul şi cu blogurile de editură şi, evident, de carte.

P.S.: Pentru că tot am vorbit despre carte şi blog, am descoperit un instrument – cum altfel decât electronic – cu ajutorul căruia îţi poţi transforma blogul în carte. Succes la publicare!

Autoare: Tina

Foto: Getty Images