Mă gândeam, de dimineaţă, de ce nu mai aud nimic în jurul meu. Aveam impresia că am surzit, dar nu-i aşa. Peste sufletul meu s-a aşternut o linişte nespusă. Aproape ca o tăcere, de aici şi tăcerea din jur.
În anumite momente ale vieţii mele, ca acum, îmi îndrept gândurile spre cea care m-a crescut, mamaia mea. Pentru că ea mi-a arătat, prin existenţa ei, ce e bunătatea. Am înţeles, de-abia azi, de ce a murit la doar cincizeci şi ceva de ani. N-a mai suportat răutatea şi nedreptatea din jur.
Aseară s-a dat ora înapoi. Eu simt că mi s-a dat viaţa puţin înapoi. Nu, nu e rău. E doar linişte. Lucrurile au tăcut. Şi-mi ţiuie urechile încă de atunci.