Nu s-a schimbat nimic în ultimii câțiva ani,
în domeniul traducerilor. O muncă extraordinară, un minunat efort intelectual
și de cunoaștere, foarte consumator de timp și rău plătit. Muncești o grămadă,
te alegi cu puțin, ca bani, și cu mult, mental. Nu sunt sigură că poți trăi
doar din asta, dacă vrei să nu stai tot timpul închis în casă. Nu sunt sigură,
de fapt, că poți trăi doar din asta nici măcar atunci când colaborările pe
traducere au continuitate și mergi din carte în carte, ca să zic așa.
Lăsăm asta la o parte. E o problemă veche, o știm, încă nu avem ce
să-i facem. Să trecem la calitate, un aspect sub care, din punctul meu de
vedere, traducerile s-au înrăutățit. Din dubla mea postură, de traducător și
redactor de carte, așa se vede. De fapt, sunt momente în care nu mai simt că am
dublă postură: simt că redactorul din mine e tot traducător. Sau, altfel spus,
redactorul din mine e traducătorul REAL al multor cărți care îmi vin la
redactat. Sunt traducătorul REAL, dar ASCUNS. Repar, după traducătorul oficial,
greșeli pe care nici nu mi le-aș fi imaginat: în fața mea, teancuri de foi
înroșite sau un document word lucrat cu track
changes, în care nu mai deosebești traducerea de redactare.