Preliminarii

În lumea noastră profană, există mulţi oameni care încă se mai delectează citind o carte. Care încă merg în librării şi în biblioteci şi cumpără sau împrumută cu plăcere o tipăritură. Iar apoi se aşază tihniţi într-un colţ intim, al lor, şi îi răsfoiesc filele cu migală şi pasiune, împliniţi că acestea sunt palpabile. Mândri că toate cuvintele sunt la locul lor, acolo, pe hârtie, nerăbdătoare, şi ele, să-i destăinuiască literal cititorului propriul univers.

Adică un univers închegat cu greu de autor, în limba lui de origine, dar ciuntit cu tot mai multă nepricepere în urma traducerilor actuale. Înainte vreme, traducerea era un act cu adevărat preţios şi răspunzător, cu atât mai mult cu cât viza o carte. Acum, din cauza excesului de informaţie propagată prin mediul on-line şi, în cea mai mare parte, preluată din surse redactate în limba engleză, comunicarea, ca sens şi formă, este profund deteriorată. Terminologia generală, dar şi de specialitate, a suferit schimbări radicale, total inadecvate normelor care stau la baza limbii române. Regulile lexicale, morfologice şi sintactice au fost reinventate fără scrupule şi, mai grav, fără a prevedea consecinţele neplăcute pe care le poate avea acest fapt asupra limbii noastre.

Pe internet, exprimarea este liberă de orice reguli (ca să nu mai amintim de diacritice!). Dar, în cărţi, situaţia aceasta nu trebuie încurajată. Poate că tipăriturile sunt condamnate tot mai mult la o anumită descreştere cantitativă, dar, fără îndoială, scrierile care vor învinge timpul şi expansiunea internetului vor purta emblema unor produse rafinate, adresate unui public restrâns, dar pretenţios şi nobil. Adică unei categorii de oameni care merită să citească o carte tradusă (redactată şi editată) cu foarte mare grijă, implicare şi cunoaştere.

Date fiind aceste condiţii, traducătorii de carte trebuie să-şi îndeplinească menirea şi munca exact ca la carte. Ei trebuie să ştie să transmită responsabil un mesaj dintr-o limbă străină în limba română, fără s-o schilodească pe aceasta din urmă după bunul lor plac.

Este de datoria traducătorilor de carte să respecte publicul cititor. Prin urmare, dincolo de pregătirea  corespunzătoare, traducător se numeşte cel care preţuieşte atât cartea, cât şi munca pe care o face şi în care investeşte pasiune, atenţie şi cultură sau măcar documentare. Acestea sunt principiile etice după care trebuie să se ghideze un bun traducător, principii în a căror respectare ne-am propus să perseverăm şi noi fără preget.

Foto: www.gettyimages.com