Parcă ar merita să avem şi noi o bibliotecă, două de noapte (a se citi: deschise noaptea). Măcar una mică - dar neapărat cu sală de lectură -, pentru că mă îndoiesc că o să fie prea vizitată. La urma urmei, nici măcar bibliotecile existente nu sunt foarte populate. Dar ele sunt necesare pentru cei care studiază sau care au, în general, preocupări intelectuale diverse. Aceştia sunt cei care trec pragul bibliotecilor cu oarecare regularitate. Din fericire, încă există destui oameni care citesc cărţi la sala de lectură. Nu sunt toţi matinali sau diurni, dar îşi cultivă eficienţa - atât cât pot - şi în ceasurile în care soarele binevoieşte să fie acolo sus, pe cer.
Multor oameni le place să trăiască noaptea. Ei citesc, scriu, studiază noaptea. Poate pentru că este mai linişte, iar liniştea le înlesneşte şi le sporeşte gândirea, creativitatea, munca. Şi cred că persoanelor nocturne le-ar surâde ideea de a avea la dispoziţie o bibliotecă deschisă (şi) noaptea. Sigur ar fi un proiect interesant.
Autor: Isabella
Autor: Isabella