Nu s-a schimbat nimic în ultimii câțiva ani,
în domeniul traducerilor. O muncă extraordinară, un minunat efort intelectual
și de cunoaștere, foarte consumator de timp și rău plătit. Muncești o grămadă,
te alegi cu puțin, ca bani, și cu mult, mental. Nu sunt sigură că poți trăi
doar din asta, dacă vrei să nu stai tot timpul închis în casă. Nu sunt sigură,
de fapt, că poți trăi doar din asta nici măcar atunci când colaborările pe
traducere au continuitate și mergi din carte în carte, ca să zic așa.
Lăsăm asta la o parte. E o problemă veche, o știm, încă nu avem ce
să-i facem. Să trecem la calitate, un aspect sub care, din punctul meu de
vedere, traducerile s-au înrăutățit. Din dubla mea postură, de traducător și
redactor de carte, așa se vede. De fapt, sunt momente în care nu mai simt că am
dublă postură: simt că redactorul din mine e tot traducător. Sau, altfel spus,
redactorul din mine e traducătorul REAL al multor cărți care îmi vin la
redactat. Sunt traducătorul REAL, dar ASCUNS. Repar, după traducătorul oficial,
greșeli pe care nici nu mi le-aș fi imaginat: în fața mea, teancuri de foi
înroșite sau un document word lucrat cu track
changes, în care nu mai deosebești traducerea de redactare.
Nici nu știu dacă își imaginează cititorii
cât de important a devenit, azi, redactorul unei cărți traduse prost! Nici nu
știu dacă își imaginează ei că, dacă înțeleg ceva din cartea respectivă,
înțeleg pentru că un om efectiv a trudit să desțelenească traducerea! Oricum,
nu dispunem de un marcaj cu „traducere proastă“, pe care să-l aplicăm pe cărți,
deci lumea n-are cum să știe ce citește, de fapt. Omul n-are cum să știe în ce
fel și-a început parcursul editorial cartea din mâna lui. Plus că pe unii s-ar
putea să nici nu-i intereseze.
Piața de carte merge, contrar celor
vehiculate de diverși. Piața traducerilor merge și ea, automat. De fapt,
cererea e atât de mare, încât pătrund, pe piață, traducători care n-au talent,
n-au fler, nu pricep cum să facă transpunerea, efectiv nu realizează că
traducerea nu e un text luuung și fără prea mult sens, de care ești mândru la
sfârșit, pe principiul: „Vaaaai, cât am scris!“ Traducerea e un text cu sens.
Traducerea e un text care trebuie să aibă sens, fără să recurgi la original.
Pentru că lumea așa citește, fără un original pe care să-l confrunte la nevoie.
E foarte greu să cureți o carte tradusă execrabil. E foarte greu,
mai ales dacă editura are în vedere un singur rând de redactare. Orice ai face
și oricât ai iubi cărțile și oricât te-ai gândi la viitorii cititori,
redactarea unui text tradus prost presupune o grămadă de compromisuri. În
special când suportul pe care îți desfășori munca nu este electronic, ci fizic,
adică redactezi pe hârtie.
Ceea ce vreau, până la urmă, să spun e că,
azi, o carte poate să aibă în spate o muncă uriașă, atunci când startul ei e
slab și deci când primul om la care ajunge cartea, adică traducătorul, nu știe,
nu vrea sau nu poate să-și facă treaba bine. Nebănuita realitate a unei cărți,
în definitiv; despre ea vorbesc.
Postări
