Cât de importantă este o rubrică culturală în marile ziare centrale? Eu cred că este esenţială! Dar mă voi referi strict la o rubrică despre cărţi. Fiind, probabil, influenţată de ziarele britanice şi americane pe care le citesc pe internet, mă aştept ca, la un moment dat, să văd, măcar în variantele on-line ale ziarelor româneşti, că începe să se mişte ceva în acest sens, că apar jurnalişti culturali care să anunţe lansările de carte, care să prezinte (atenţie, nu să scrie critică literară; să lăsăm asta în seama criticilor) noile apariţii editoriale, care să intervieveze autori, care să afle de noi proiecte editoriale etc. Sunt atât de multe teme care ar putea fi abordate şi care ar deschide apetitul publicului larg pentru altceva decât veşnicele scandaluri, de orice fel ar fi ele, încât nu înţeleg de ce niciun CEO din marile trusturi de presă nu doreşte să rişte.
Repet, începutul poate fi făcut în mediul on-line. Aici se poate declanşa cu adevărat pregătirea unor viitori jurnalişti culturali. Aici s-ar putea face experimente la costuri minime. Ne plângem că oamenii nu citesc şi că nu cumpără cărţi! Dar marele public nu este la curent cu ceea ce se editează acum în România. De cele mai multe ori, oamenii cumpără cărţi care să le satisfacă diverse interese practice sau pentru că sunt mânaţi de un impuls de moment, atunci când se întâmplă să intre într-o librărie. Oamenii trebuie să fie educaţi să citească cărţi. În mod evident, acest lucru nu se întâmplă în şcoală. Ba dimpotrivă, aş spune că, în cele mai multe cazuri, elevii dezvoltă o adevărată fobie pentru literatură.

