Autorizaţie de traducător şi interpret

Actele necesare pentru autorizarea traducătorilor şi interpreţilor

I. AUTORIZAREA INTERPREŢILOR ŞI TRADUCĂTORILOR.
Actele necesare pentru autorizarea  interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de  Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de organele de urmărire penala, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de  executori judecătoreşti, în condiţiile Legii nr. 178/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului de aplicare a Legii nr. 178/1997 aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1054/C/2005, sunt:

1. Cerere semnată şi datată de către solicitant. Se adresează ministrului justiţiei şi va avea următorul conţinut: numele şi prenumele solicitantului, domiciliul complet, numărul de telefon, menţiunea că este cetăţean român sau cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, precum şi limba/limbile pentru care solicită să fie autorizat ca traducător şi interpret. Solicitantul va bifa în formularul de cerere rubricile corespunzătoare actelor doveditoare anexate cererii sale. Vezi model CERERE de autorizare.doc

2. Unul dintre următoarele acte de studii:
a) copia legalizată a diplomei de licenţă sau echivalentă din care rezultă specializarea în limba sau limbile străine pentru care solicită autorizarea;
sau
b) copia legalizată a diplomei de licenţă care atestă că  a absolvit un institut de învăţământ superior în limba străină pentru care solicită autorizarea;

Citeşte mai departe...

Dileme de cititor

Eu, în lumea noastră contemporană, nici nu mai ştiu dacă mă mai pot numi un spirit conservator. Mai bine mă lămuresc, zic eu. Ia să arunc un ochi în DEX! Aşa... Deci „conservator“... „Instituție de învățământ...“ Nu asta, dom'ne! Aia despre oameni. Of, of, of... Să vedem, să vedem... Numai puţin, că se pare c-am găsit, deci citez: „(Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală.“ Buuun, partea asta cu economia şi politica mă interesează mai puţin. Sau, ca să zic aşa, ocazional (când sunt alegeri, respectiv când se iscă vreo criză economică). Da, la cultură aş fi vrut să mă raportez. Este şi ea prin definiţia cu pricina, deci sunt salvată!

Eu, după capul meu, aş fi zis odată că sunt om de Litere. Aşa aş zice şi acum. Numai că nu mai ştiu exact dacă oamenii de Litere ar trebui, printre altele, să stea atâta pe computer, dacă se cuvine să aibă cont pe Facebook, dacă este bine să-şi facă un blog sau să citească site-uri de cultură feminină (nu, nu glossy, să fie clar!!!). Da, normal, citesc şi cărţi, recenzii sau pagini culturale. În general, (vreau să continui să) lucrez cu cartea, îmi place s-o traduc, s-o redactez, să scriu şi să învăţ despre ea. Cine ştie, poate că într-o bună zi o să mă aventurez să scriu una, că tot am avut o perioadă în care mi-am dorit asta din cale-afară de mult!

Citeşte mai departe...

Să mai ai încredere în birourile de traduceri!

Pentru că, pe vremea când eram redactor cu normă întreagă, am avut neşansa de a mă ocupa de o carte tradusă de un birou de traduceri şi pentru că încă mai am lista cu cele mai supărătoare greşeli peste care am dat în timp ce o subeditam, o să le transcriu în rândurile care urmează, pentru a demonstra că neglijenţa este în floare în domeniu:

1. greşeli care vorbesc de la sine:

a. ar putea fii în loc de ar putea fi;

b. speră ca adorabilul ei soţ să fii avut în loc de speră ca adorabilul ei soţ să fi avut;

c. sorei tale sau a lui în loc de surorii tale sau a lui;

d. nu-ţi fă griji în loc de nu-ţi face griji;

e. dacă nu vei reuşii să ţii pasul cu el în loc de dacă nu vei reuşi să ţii pasul cu el;

f. prietenii lui sunt acrii în loc de prietenii lui sunt răi;

g. o mare probabilitate de a fii fericiţi în loc de o mare probabilitate de a fi fericiţi;

h. ridiculă în loc de ridicolă;

i. să îl facă în loc de să-l facă, a îl face în loc de a-l face;

Citeşte mai departe...

Preţuieşte hârtia!

Nu mi-a plăcut niciodată economia. Dar tot am studiat-o în liceu, că aşa păţeşti când eşti la profil real. Nu s-au lipit de mine cine ştie ce cunoştinţe din domeniu, dar am învăţat un lucru pe care-l ţin minte şi acum. Anume că nevoile sunt inepuizabile, iar resursele, epuizabile. Aşa am conştientizat eu, printr-un fel de şoc, că, la un moment dat, toate se vor termina pe lumea asta. Şi că nu trebuie să risipim nimic.

Din păcate, modelul actual al consumerismului american, preluat şi de noi, parcă rade tot în calea lui. (Acum, de bine, de rău, acesta este oarecum temperat de criza economică.) Uşor-uşor, au început să se tragă semnale de alarmă. Se înmulţesc iniţiativele şi campaniile mari ecologice. Probabil că nu reacţionează multă lume favorabil la ele, deşi ar trebui. Se aude că se termină petrolul, printre altele, dar pe străzi încă roiesc maşinile, consumând benzină sau motorină şi poluând aerul în continuare. De hârtie nu ştiu dacă se plânge cineva în mod atât de vizibil, dar este clar că, prin risipirea ei, irosim natura, verdele care ne înconjoară, oxigenul de care avem nevoie ca să respirăm etc. Trebuie să conştientizăm bine toate aceste lucruri. Şi, pentru început, ar fi bine să luăm măsuri la nivel individual sau colectiv, la muncă. Adică să învăţăm să folosim hârtia cu răspundere, să n-o mototolim una, două şi s-o aruncăm la coş, aşa cum am văzut în numeroase filme, când un oarecare business man zăbovea încordat cu coatele pe masă şi cu capul în mâini, deasupra unei coli de hârtie de care se debarasa la cel mai mic semn de neputinţă de a-şi înşirui ideile în scris. La fel cum  s-a întâmplat şi cu tacticosul tabiet de a fuma, parcă-ţi vine să zici că oamenii şi-au cultivat acest obicei de a risipi hârtia tot după modelele la care au avut acces prin cinematografie.

Citeşte mai departe...

Cartea noastră scumpă...

Din obişnuinţă sau cu încredere, la noi se face mai mereu tam-tam pe tema că oamenii nu cumpără cărţi! Când, de fapt, poate că ar trebui să ne concentrăm cu toţii mai mult asupra motivelor care au dus la crearea şi la menţinerea acestei situaţii destul de triste, de altfel. Unul dintre motive este, fără doar şi poate, preţul ridicat al cărţii. Probabil că, prin comparaţie cu preţul volumelor de peste hotare, cel al produselor autohtone nu mai pare atât de mare. Dar, dacă luăm în calcul veniturile mici ale românilor, cartea noastră este, categoric, scumpă. Iar preţul ridicat devine o piedică majoră în cumpărarea ei, cu atât mai mut pentru un buzunar care este mai degrabă  gol decât plin.

În acest punct, m-aş opri puţin şi aş saluta iniţiativa unor trusturi de presă autohtone care au ales să vândă ziarele împreună cu o carte. Totul a început cu Cotidianul, ne amintim bine. Apoi a continuat favorabil cu Adevărul, Ziarul Financiar, Jurnalul Naţional etc. Dincolo de orice critică ce li s-a adus acestora în timp, cred că trebuie preţuit mai întâi exemplul dat de fiecare în parte şi rezultatul obţinut în încercarea de promovare şi vindere a cărţii. Cartea a devenit, în sfârşit, accesibilă ca preţ şi se cumpără! Toată lumea a văzut acest lucru. Să nu uităm că, atât pentru cărţile puse în vânzare de Cotidianul, cât şi pentru cele scoase pe piaţă de Adevărul ceva mai târziu, s-a dus o adevărată luptă la chioşcuri. Dimineaţa, ajungând chiaun la ora 7 la gheretă, riscai deja să nu mai găseşti niciun exemplar.

Citeşte mai departe...

„Bine a-ţi venit!“ Sic!

Tot umblând eu de pe un site pe altul, am dat peste o formulă de bun-venit pe care am zis că merită s-o fac publică, întrucât este de două ori memorabilă. În primul rând, pentru neplăcuta greşeală de ortografie. Se scrie corect Bine aţi venit!, pentru că, după cum sper că ştie toată lumea instruită, avem un perfect compus al verbului a veni, timp care se formează cu ajutorul verbul auxiliar a avea (eu am, tu ai..., voi aţi etc.) şi participiul verbului de conjugat, adică venit.

Buuun! Gata cu gramatica. Acum vine partea sinistră. Oare câtă minte îţi trebuie ca să scrii "Bine aţi venit!", mare, vizibil şi, slavă Domnului!, corect, la intrarea într-un cimitir?!