Avangardismul românesc ca literatură a manifestelor şi a textelor programatice

Cu siguranţă, avangardismul autohton a fost o mişcare foarte îndrăzneaţă, mai ales în contextul secolului al XX-lea, în care tânăra literatură română era în plin proces de conturare. Radicalismul, negativismul (care merge până la nihilism şi anarhism), incoerenţa limbajului, absurdul, insolitul şi anormalul care definesc acest curent (şi grupările literar-artistice aderente) i-au făcut pe foarte mulţi critici să-şi arate reticenţa faţă de avangarda românească. George Călinescu, Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu şi Mircea Scarlat sunt numai câţiva dintre cei care şi-au exprimat părerea negativă despre acest fenomen care respingea toate canoanele artei tradiţionale. Avangardismul a fost receptat pozitiv destul de greu, prin Mihai Zamfir, Ov. S. Crohmălniceanu sau Ion Pop. 

În spaţiul autohton, mişcarea avangardistă s-a definit mai ales prin trei etape: constructivismul, integralismul şi suprarealismul. Curentul a fost integrat, dezvoltat şi susţinut atât de o serie de reprezentanţi (Ilarie Voronca, Ion Vinea, Saşa Panǎ, Geo Bogza, Gellu Naum, St. Roll etc.), cât şi de numeroase reviste care promovau aceastǎ tendinţǎ în artǎ (Contimporanul, 75HP, Punct, unu, Integral, Urmuz, Alge etc.). Însă trebuie subliniat faptul că mişcarea se impune cu precǎdere prin manifeste, care sunt, adesea, mai interesante şi mai importante prin efectele lor decât operele propriu-zise. Unele dintre acestea ilustrează foarte bine caracterul revoluţionar şi combatant al avangardei, pe fondul căruia este propagată ideea de nonconformism.

Citeşte mai departe...

Traducător de carte: Cătălin

Cărţile au dat buzna febril în viaţa mea. Mai exact, la scurt timp după ce statul român m-a învăţat să citesc, m-am trezit într-o bună zi răcit şi degrabă utilizator de comprese. Teleenciclopedia începea la 7, aşa că m-am apucat să citesc Ţinutul blănurilor.

Cititul, acest obicei destabilizator de copilării, m-a găsit cu sistemul imunitar la pământ şi mi-a colonizat fără milă sinapsele. Manifestările au fost cele normale acestei afecţiuni, am studiat limba si literatura română, engleza şi istoria, ţopăind numai prin matematică sau fizică. Traducerile au urmat firesc şi maladia era deja inoperabilă.

Mi-am făcut ucenicia traducând sute de pagini din Marin Preda si alergând în jurul cozii după cele mai potrivite înţelesuri româneşti pentru sonetele lui Shakespeare. Silabisind din carte în carte şi de la liceu la universitate, m-am trezit pe foarte pusă masă urmând cursurile Facultăţii de Litere din Bucureşti. Au urmat diverse colaborari şi texte publicate pentru ca, până la urmă, pasiunea mea pentru traducere să se metamorfozeze în stadiul de profesie. 

[Vezi care sunt şi ceilalţi traducători.] 

Giallo verde

Am văzut-o într-o zi  de februarie. Aş vrea să spun că nu ştiu exact când sau aş putea să spun că era fix 11 februarie. Aş putea să nu spun nimic, dar câteodată şi timpul trebuie şters de praf. Afară era înnorat, mediocru si îngrozitor de matinal pentru cineva care nu se mai trezise devreme de mult. În stânga şi în dreapta creierului…, beat-uri sacadate şi o voce care îmi spune printre alte versuri: „Drumul tău e scurt, aşa că fă senzaţie.“ Colecţionez imagini. Când nu ai creierul destul de trezit, colectionezi imagini, frame-uri. Creierul nu mai e regizor. Imaginile vin, se joacă un pic prin capul tău şi dispar pentru a fi înlocuite cu altele. Bărbat între două vârste cu o servietă pe care o foloseşte ca scut împotriva celor circa trei stropi de ploaie. Trenci crem, servietă maro, chelie… Domnu’ Trandafir cu Megane. Doi copilaşi cu priviri suspicioase, două ţigări pe jumătate tirate în palma dreaptă, părinţi ipotetici care îi pândesc de la fiecare colţ. Aşa miros câinii frica…, văd în frame-uri.

Cu timpul, filmul se aplatizează, cadrele se agaţă unul de celălalt. Mai întâi încet…, ca o tapiserie veche care întinde aracetul în fire subţiri până pe lemn, apoi prinde consistenţa ursuleţilor din jeleu şi continuă până la claritate de peliculă. Dar nu era o zi de peliculă, era cel mult de film văzut pe casetă pe vremea lui ceaşcă.

Citeşte mai departe...

Cartea clasică – un accesoriu demodat?

„NU“, mă grăbesc să răspund cu încăpăţânare şi ardoare. Oricât de mult ar lua-o înainte tehnologia, cartea nu va coborî de pe poziţia sa privilegiată sau, cel puţin, aşa ar trebui să stea lucrurile.

Într-o eră aflată în permanentă schimbare şi evoluţie, cartea este în pas cu noile tendinţe. Astăzi, o putem găsi atât în varianta electronică, cât şi în cea audio, iar cel mai recent concept de carte este brevetat de o firmă olandeză (Dwarsligger®) şi presupune un format în care textul este tipărit pe lungimea paginilor, astfel încât din două pagini rezultă una singură. Acest aspect inovator îi conferă cărţii mai multă flexibilitate în manipularea ei de către cititor, concurând cu cititoarele electronice de carte.

Nu mai încape îndoială, din punct de vedere estetic, cartea s-a dezvoltat considerabil. Piaţa editorială propune tot soiul de formate, design-uri, şiretlicuri menite să atragă cât mai mulţi cititori. Într-adevăr, acesta este un lucru lăudabil, dar numai până la proba contrarie, în care se dovedeşte că reversul medaliei poate fi extrem de dur. Se pune prea mult preţ pe ambalaj şi nu pe produs. Avem atâtea cărţi proaste care se bucură de o promovare nejustificată, agresiv de manipulatoare. Marketingul editorial încurajează, cu preponderenţă, kitschurile, cărţile cu rol de bibelou, lipsite de substanţă culturală, educativă sau literară. Aici mă refer în special la cărţile de tipul „cum să devii bogat peste noapte“, „calea spre fericire“, „cucereşte-l în X zile“. Acestea sunt genul de cărţi parazitare care apelează la latura vulnerabilă a omului, transformându-l într-un „naiv încrezător“ care-şi stoarce buzunarele în speranţa că, în sfârşit, a pus mâna pe bagheta fermecată.

Citeşte mai departe...

De ce sunt omise articolele gramaticale?

De-a lungul timpului, s-au făcut nenumărate cercetări pe această temă (Avrutin, Bell, Dardano). La început, omiterea articolelor gramaticale a fost sesizată doar în vorbirea copiilor care sunt într-o fază incipientă de achiziţie a limbii materne şi în discursul adulţilor afazici sau agramaţi.

Cercetătorii specializaţi în achiziţia limbii la copii (Gerken, Van del Velde) au constatat că cei care învaţă o limbă romanică omit mult mai rar articolele decât cei care învaţă o limbă germanică. Justificarea acestui fenomen are legătură cu diferenţele dintre structurile nominale ale celor două tipuri de limbi, aspect care nu va fi detaliat aici.

S-a constatat şi că vorbitorii fără probleme de articulare omit articolele, dar numai în registre speciale, cum ar fi stilul colocvial, telegrafic sau jurnalistic. Titlurile dintr-un ziar sunt esenţiale. Rolul principal al acestora este să ofere informaţii în modul cel mai eficient cu putinţă. Astfel ca cititorul să poată afla printr-un efort minim care este ideea principală a articolului. Consumatorul de ziar, mai ales cel din ultimele decenii, citeşte printre rânduri. Trece rapid prin paginile ziarului, analizând, de cele mai multe ori, doar titlurile.

Citeşte mai departe...

Scrisul pe internet, lipsit de norme

În ultima vreme, internetul pare a fi un loc în care din ce în ce mai multă lume are un cuvânt de spus. Fie că scrie un articol, fie că-şi face un blog, fie că mai comentează pe un site sau pe altul - omul se exprimă fără să fie măcar nevoit să se identifice. Prostul poate să manifeste fără oprelişti pretenţii de om deştept, iar deşteptul poate să manipuleze şi să intrige masele făcând pe prostul - având, de preferat, un scop precis în acest sens. Fiecare scrie cum îl duce capul: un simplu rând sau un adevărat eseu, cu gramatica la purtător sau  făcând unele greşeli de-ţi stă mintea-n loc, cu argumente demne de citat sau doar de dragul de a debita online nişte idei haotice. 

Din nefericire, libertatea de a scrie tot mai mult şi oricum pe internet facilitează difuzarea informaţiilor greşite. Astfel că, dacă nu suntem atenţi, acest mediu electronic poate fi mai degrabă o sursă de dezinformare decât una de informare (corectă şi bună). În plus, din cauza traducerilor numeroase neavizate propagate prin online, aproape că s-au impus anumite formule incorecte de traducere a unor termeni de specialitate. Există, de exemplu, o serie de site-uri cu profil medical, unde termenii folosiţi, calculi din engleză, sunt total necorespunzători cu limbajul folosit în domeniul amintit. Ca atare, am întâlnit expresii ca „sistem reproducător“ în loc de „aparat reproducător“, „cancer cervical“ în loc de „cancer de col uterin“, „prevenirea bolii“ în loc de „prevenţia bolii“, „producerea hormonală“ în loc de „producţia hormonală“, „dereglări menstruale“ în loc de „tulburări menstruale“, „organe pelviene“ în loc de „organe genitale“ şi aşa mai departe. 

Citeşte mai departe...