Dintr-o pură întâmplare, iată că m-am trezit la vânătoare de greşeli de firmă. Firmă de traduceri, normal. Curioasă să văd cum îşi prezintă serviciile firmele noastre din domeniu, dau să citesc o descriere, două. De la curiozitate şi intenţie până la faptă, se pare că e cale lungă şi plină de surprize gramaticale. De citit nu prea am reuşit să citesc mare lucru în mod firesc, întrucât m-am apucat să corectez mental toate năzdrăvăniile peste care am dat mergând dintr-un site de traduceri în altul. Să exemplific, că doar aşa e cinstit. Deci să purcedem!
La prima vedere, Serious Business pare o afacere cum altfel decât serioasă. Însă iată câtă neglijenţă se ascunde în spatele unui articol de pe site-ul acestei firme, numit, în mod nefericit, chiar „Cum se măsoară succesul unei traduceri?“. Încep cu un dezacord dintre un substantiv la genitiv şi determinantul adjectival cu care acesta ar trebui să se acorde în gen, număr şi caz: „Riscul unei lipse totală de transparenţă este diminuat în cazul în care lucrarea este efectuată de un traducător autorizat, experimentat şi licenţiat.“ În continuare, am găsit mai multe exemple de substantive comune compuse scrise incorect, adică fără cratimă: „un vorbitor nativ al limbii ţintă“, „exprimat în limba sursă“, „datorită sensibilităţii publicului ţintă“, „fără a fi existente şi în textul sursă“.