Un nou tip de traducător, în breaslă

Nu s-a schimbat nimic în ultimii câțiva ani, în domeniul traducerilor. O muncă extraordinară, un minunat efort intelectual și de cunoaștere, foarte consumator de timp și rău plătit. Muncești o grămadă, te alegi cu puțin, ca bani, și cu mult, mental. Nu sunt sigură că poți trăi doar din asta, dacă vrei să nu stai tot timpul închis în casă. Nu sunt sigură, de fapt, că poți trăi doar din asta nici măcar atunci când colaborările pe traducere au continuitate și mergi din carte în carte, ca să zic așa.

Lăsăm asta la o parte. E o problemă veche, o știm, încă nu avem ce să-i facem. Să trecem la calitate, un aspect sub care, din punctul meu de vedere, traducerile s-au înrăutățit. Din dubla mea postură, de traducător și redactor de carte, așa se vede. De fapt, sunt momente în care nu mai simt că am dublă postură: simt că redactorul din mine e tot traducător. Sau, altfel spus, redactorul din mine e traducătorul REAL al multor cărți care îmi vin la redactat. Sunt traducătorul REAL, dar ASCUNS. Repar, după traducătorul oficial, greșeli pe care nici nu mi le-aș fi imaginat: în fața mea, teancuri de foi înroșite sau un document word lucrat cu track changes, în care nu mai deosebești traducerea de redactare.