Autorizaţie de traducător şi interpret

Actele necesare pentru autorizarea traducătorilor şi interpreţilor

I. AUTORIZAREA INTERPREŢILOR ŞI TRADUCĂTORILOR.
Actele necesare pentru autorizarea  interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de  Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de organele de urmărire penala, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de  executori judecătoreşti, în condiţiile Legii nr. 178/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului de aplicare a Legii nr. 178/1997 aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1054/C/2005, sunt:

1. Cerere semnată şi datată de către solicitant. Se adresează ministrului justiţiei şi va avea următorul conţinut: numele şi prenumele solicitantului, domiciliul complet, numărul de telefon, menţiunea că este cetăţean român sau cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, precum şi limba/limbile pentru care solicită să fie autorizat ca traducător şi interpret. Solicitantul va bifa în formularul de cerere rubricile corespunzătoare actelor doveditoare anexate cererii sale. Vezi model CERERE de autorizare.doc

2. Unul dintre următoarele acte de studii:
a) copia legalizată a diplomei de licenţă sau echivalentă din care rezultă specializarea în limba sau limbile străine pentru care solicită autorizarea;
sau
b) copia legalizată a diplomei de licenţă care atestă că  a absolvit un institut de învăţământ superior în limba străină pentru care solicită autorizarea;

sau
c) copia legalizată  a diplomei de bacalaureat ori echivalentă din care rezultă că a absolvit un liceu cu predare în limba străină sau în limba minorităţilor naţionale pentru care se solicită autorizarea;sau
d) copia legalizată a atestatului  de traducător eliberat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional în specialitatea ştiinţe juridice, din limba română în limba străină pentru care solicită autorizarea şi din limba străină în limba română;
Precizare: Prin diplomă echivalentă, în sensul Legii învăţământului nr. 84/1995, cu modificările şi completările ulterioare, se înţelege diploma de stat eliberată de instituţiile învăţământ superior, anterior anului 1999.

3. certificat de cazier judiciar  (valabil 6 luni de la eliberare, potrivit art. 27 alin.(2) din Legea 290/2004, republicată);

4. copia xerox a buletinului de identitate / cărţii de identitate /  paşaportului;

5. copia xerox a certificatului de naştere / traducerea legalizată a acestuia în limba română;

6. copia xerox a certificatului de căsătorie / traducerea legalizată a acestuia în limba română, dacă este cazul;

7. adeverinţă medicală din care să rezulte că este apt din punct de vedere medical;

8. câte o chitanţă  reprezentând taxa judiciară de timbru în valoare de 19 lei (RON) pentru  fiecare limbă străină pentru care se solicită autorizarea ca interpret şi traducător, în temeiul art. 3 lit. x) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Taxa se achită la Direcţia de impozite şi taxe locale de la domiciliul solicitantului, în contul taxelor judiciare de timbru (bugetul local).

9. câte un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei (RON) pentru  fiecare limbă străină  pentru care se solicită autorizarea ca interpret şi traducător.

10. copia legalizată a dovezii cunoaşterii limbii române (acte de studii din care rezultă absolvirea unei forme de învăţământ în limba română sau certificate de competenţă lingvistică) pentru cetăţeanul statului membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene;

11. copia legalizată a atestatului de echivalare / recunoaştere a actelor de studii prevăzute la pct. 1, lit. a), b) şi c), emise de autorităţile competente din străinătate, eliberat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului – Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor.


II. LUAREA ÎN EVIDENŢĂA CETĂŢENILOR STATELOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE, ALE SPAŢIULUI ECONOMIC EUROPEAN SAU ALE CONFEDERAŢIEI ELVEŢIENE, AUTORIZAŢI SAU ATESTAŢI CA TRADUCĂTOR ŞI INTERPRET ÎN SPECIALITATEA ŞTIINŢE JURIDICE DE AUTORITĂŢILE COMPETENTE DIN STATUL MEMBRU DE ORIGINE SAU DE PROVENIENŢĂ.

Cetăţenii statelor membre ale  Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, sau ale Confederaţiei Elveţiene autorizaţi sau atestaţi ca traducător şi interpret în ştiinţe juridice de autorităţile competente din statul membru de origine sau provenienţă, stabiliţi în România sau care prestează temporar pe teritoriul României activitatea de traducător şi interpret în condiţiile Legii nr. 178/1997, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi luaţi în evidenţă, la cerere, de Ministerul Justiţiei şi, după caz, de tribunalul în circumscripţia căruia sunt stabiliţi şi vor depune, în acest scop, următoarele acte:

1. Cerere semnată şi datată de către solicitant.Se adresează ministrului justiţiei şi va avea următorul conţinut: numele şi prenumele solicitantului, domiciliul/reşedinţa, numărul de telefon, menţiunea că este cetăţean român sau cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, precum şi limba/limbile în şi din care este autorizat să efectueze traduceri şi interpretări în statutul membru.

2. traducerea legalizată a atestatului de traducător şi interpret în specialitatea ştiinţe juridice, eliberat de autoritatea competentă din statul membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene de origine sau provenienţă, supralegalizat sau cu apostila autorităţii competente, după caz;

3. copia legalizată a dovezii cunoaşterii limbii române (acte de studii din care rezultă absolvirea unei forme de învăţământ în limba română sau certificate de competenţă lingvistică) pentru cetăţeanul statului membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene;

4. copia paşaportului;

5. certificat de înregistrare / carte de rezidenţă permanentă, pentru străinii stabiliţi în România.
 
III. SCHIMBAREA AUTORIZAŢIEI DE INTERPRET ŞI TRADUCĂTOR
A. Persoanele autorizate de Ministerul Justiţiei ca traducător şi interpret, în temeiul Legii nr. 178/1997, cu modificările şi completările ulterioare, care îşi schimbă numele prin căsătorie, divorţ sau pe cale administrativă, vor solicita schimbarea autorizaţiei şi vor depune, în acest scop, următoarele acte:

1. cerere adresată ministrului justiţiei, semnată şi datată, prin care solicită schimbarea autorizaţiei;

2. autorizaţia de traducător şi interpret, în original;

3. copia xerox a Buletinului de Identitate / Cărţii de Identitate / Paşaportului, cu actualul nume;

4. copia xerox a actului doveditor privind schimbarea numelui (certificat de căsătorie, hotărâre de divorţ sau decizie administrativă).
       
B. Persoanele autorizate de Ministerul Justiţiei ca traducător şi interpret, în temeiul Legii nr. 178/1997, cu modificările şi completările ulterioare, care  solicită autorizarea pentru o nouă limbă străină, vor depune cerere în acest sens, împreună cu toate actele necesare autorizării prevăzute la pct. I, precum şi autorizaţia eliberată anterior, în original.


IV. ELIBERAREA DUPLICATULUI AUTORIZAŢIEI DE INTERPRET ŞI TRADUCĂTOR
În vederea eliberării unui duplicat al autorizaţiei de interpret şi traducător, pe lângă cererea formulată în acest sens (semnată şi datată), solicitantul va depune următoarele acte:

A. În cazul autorizaţiei deteriorate sau pierdute:
- dovada achitării anunţului de declarare a nulităţii autorizaţiei într-un cotidian de largă circulaţie.

B. În cazul autorizaţiei furate:
a) dovada achitării anunţului de declarare a nulităţii autorizaţiei într-un cotidian de largă circulaţie;
b) copia certificată pentru conformitate de pe reclamaţia făcută la poliţie.
         

Cererile prevăzute la pct. I, II, III, IV, împreună cu actele doveditoare, se depun la Registratura Ministerului Justiţiei din str. Apolodor, nr.17, sector 5, Bucureşti, în timpul programului cu publicul, luni-vineri,  între orele 10-15,30,  sau prin poştă.