Hei, bonjour, bonjour! Curios să-mi afli povestea şi drumul meticulos pe care-l parcurg pentru a deveni, cu adevărat, o CARTE cunoscută în lume? Da, da, eu sunt cea care, peste câteva luni bune, va fi frumos aşezată în vitrinele librăriilor, la categoria noilor apariţii, sau, dimpotrivă, cea pe care librarii o vor dosi printre zecile de cărţi răspândite pe tot felul de poliţe şi rafturi. Încă nu-mi ştiu soarta, nu ştiu cât de bine voi fi tratată de editura care urmează să-mi cumpere drepturile de autor, nu ştiu dacă voi fi tradusă aşa cum se cuvine, redactată şi corectată ca la carte, ba chiar româneşte, nu ştiu cum îmi va fi coperta, nu ştiu cum voi fi distribuită, promovată... ; eh, ditamai aventura, ce să mai!
Startul este palpitant! Particip la grandiosul târg de carte de la Frankfurt, am o prezentare captivantă pe Amazon, ba se vorbeşte promiţător de mine chiar şi în cataloagele agenţiilor literare cu care colaborează editura care-mi deţine drepturile. Aşa că nu-mi rămâne decât să conving reprezentanţii străini de copyright că merită să-mi cumpere drepturile de autor, pentru a mă publica într-o altă limbă.
Uraa! Se pare că am atras atenţia unui reprezentant de copyright! Titlul meu se potriveşte perfect cu profilul editurii pentru care lucrează el, aşadar am toate şansele să emigrez! Acum încep tratativele, negocierile, estimările între proprietar şi editor. Plictisitor?! Chiar deloc, asta-i partea cea mai captivantă!
Vestea bună este că proprietarul şi editorul vor lucra direct, fără intermediari (mai rar asemenea ocazie, că astăzi mai toate titlurile sunt acaparate de agenţii literare, iar în România există două agenţii mari de acest gen: Simona Kessler International Agency şi Agenţia literară Livia Stoia, fosta agenţie literară SUN). Bucuros, reprezentantul de copyright a solicitat un exemplar de lectură pe care să-l studieze alături de coordonatorul editorial, a notat câteva date cu privire la condiţiile riguroase ale proprietarului şi, bineînţeles, a făcut schimb de cărţi de vizită cu acesta.
Şi uite ce uşor am ajuns în România! Sunt un titlu bun, deci coordonatorul editorial m-a introdus repede în planul editorial al acestui an, însărcinându-l pe copyrighter să-i propună proprietarului o ofertă (aici se precizează avansul, preţul per copie, tirajul, procentul din vânzări, valabilitatea contractului, data maximă a publicării etc.). Ah, da, să nu uit, cei doi au stabilit că mă vor tipări în ţara „adoptivă“ (o altă opţiune ar fi fost coproducţia, însă nu şi pentru mine, nu sunt o carte chiar atât de costisitoare în ceea ce priveşte designul şi tehica de tipărire). Corespondenţa oficială se ţine prin e-mailuri, aşa că domnul copyrighter a trimis oferta către destinaţie. Însă surpriză! Se pare că mai e cineva interesat de mine! Repede-repede, cei din departament îşi refac calculele, se gândesc la o altă ofertă, o înaintează editurii-mamă şi, iată, proprietarul este încântat, deci îşi dă acordul cu privire la publicarea mea în România. Ei, aşa da, merit un preţ bun, doar am un conţinut de calitate! Şi, oricum, zic eu, cei de aici au scăpat destul de ieftin, pentru că au obţinut şi aprobarea de a pune reclame pe coperte. Da’ isteţ mai e şi copyrighterul ăsta!
Acum, că putem respira uşuraţi, încep procedurile formale. Vine contractul, care va fi semnat de mai marii editurii. Şi, cum reprezentanţii celor două firme tot au bătut palma între ei, echipa poate începe să lucreze concret asupra mea, pentru a mă transforma într-o ediţie românească. Copyrighterul poate să solicite liniştit manuscrisul şi exemplarele de lucru, să-mi întocmească o fişă, să mă introducă în baza de date corespunzătoare, să facă sesizări cu privire la diverse clauze contractuale către departamentele interesate, să urmărească termenele-limită şi, bineînţeles, să-l ţină la curent pe proprietar referitor la evoluţia mea în cadrul noii edituri.
Practic, departamentul de copyright este responsabil de ceea ce urmează să publice o editură. Membrii acestui departament trebuie să fie cu ochii în patru la noile apariţii pe piaţa editorială internaţională, să studieze cataloage, prezentări şi topuri de carte, să anticipeze succesul unui titlu, să reacţioneze cu promptitudine şi să propună oferte, să negocieze şi să renegocieze cu agenţiile literare sau direct cu proprietarii, până la încheierea unui contract avantajos de drepturi de autor. Dar misiunea celor însărcinaţi cu partea de copyright nu se termină aici. Ei au responsabilitatea de a urmări evoluţia cărţii înainte şi după publicare, comunicându-i proprietarului, cu regularitate, noutăţile, raportările de vânzare şi datele esenţiale despre cartea ale cărei drepturi au fost cumpărate. Copyrighterul este omul care intermediază legătura dintre proprietar şi editura pe care o reprezintă; acesta deţine un rol esenţial în cadrul editurii, având o relaţie strânsă cu cartea chiar înainte de apariţia acesteia pe piaţă.
Foto: www.gettyimages.com
Postări
